Alimentația sănătoasă se formează în copilărie

Un stil de viata sănătos începe cu o alimentatie sănătoasă, iar alimentatia sănătoasă se construiește treptat, începând cu copilăria timpurie.

Instituția de educație timpurie nr.225 „Spicușor” asigură un regim alimentar corect copiilor, cu alimente din toate cele 4 grupe – legume și fructe, produse din cereale, lactate si carne, pentru o creștere sănătoasă a copiilor.

La momentul actual, în instituție se implementează cu succes Meniul-model unic, sezon vară-toamnă, care este variat, echilibrat, sănătos pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Zilnic, pe masa copiilor, sunt servite fructe  (măr, banană, portocale ),legume proaspete  (conopidă, broccoli, ardei gras, roşii, tulpină de ţelină). Carnea inclusă în meniu este de categorie superioară și variată (de bovină, de curcan și de pasăre). Conform meniului, sunt prevăzute bucate din fileu de pește, brânză, ou,etc

Administrația instituției monitorizează zilnic calitatea materiei prime recepționate și a bucatelor finite, precum și a servirii acestora, cu respectarea porțiilor alimentare per copil.